Adela Popescu, fotografie emoționantă alături de tatăl ei, la malul mării
Adela Popescu a publicat o imagine rară alături de tatăl ei, surprinsă la malul mării. Actrița a însoțit fotografia de un mesaj emoționant despre felul discret, dar atent, în care părintele său i-a fost alături de-a lungul anilor.
Soția lui Radu Vâlcan a vorbit despre tatăl său ca despre un om care nu a pus presiune asupra ei, însă a știut mereu când să intervină cu un sfat. „E genul de tată care «s-a dat la o parte», dar a vegheat mereu. Nu a fost intruziv, dar nici indiferent. Nu mi-a cerut carnetul de note, dar m-am trezit cu el în ultima bancă, la ora de istorie. Genul de tată care pare preocupat de ale lui, apoi, într-o zi, la plajă, din senin, vine cu o remarcă, un sfat. Și nu înțelegi legătura. Dar știi că, în momentul potrivit, tot ce ți-a spus, așa, din senin, o să capete cel mai mare sens. E genul ăla de tată.”
Talentul observat din copilărie
Doina Popescu, mama actriței, povestea într-un interviu mai vechi acordat pentru Pro TV că Adela avea înclinații artistice încă de la vârste foarte mici. Ea cânta, recita poezii și reținea versuri dificile pentru vârsta ei, însă părinții nu și-au imaginat atunci că fiica lor va ajunge să aibă un asemenea succes.
„Bineînţeles, de mică a cântat, de la un an şi 11 luni a mers la grădiniţă unde cânta continuu, spunea poezii. Toată lumea spune că este talentată iar pe mine mă uimea că reţinea versuri foarte grele pentru vârsta ei. Loredana era favorita, apoi fredona şi Laura Stoica, erau melodii grele pe care le cânta peste tot, la câmp, la grădiniţă, la joacă cu copii. De mică avea toate datele să devină vedetă, să fie cântăreaţă, dar nu ne-am gândit nici noi că va avea un asemenea succes.”
Vara familiei la Șușani
Deși locuiește în București împreună cu Radu Vâlcan și cei trei băieți ai lor, Adela Popescu revine frecvent în satul Șușani, din Vâlcea. Acolo, actrița și soțul ei și-au construit casa visurilor, iar copiii se bucură de natură, aer curat și libertate, departe de agitația orașului.
Adela a descris una dintre zilele petrecute la țară alături de familie: „o zi de neuitat. Puțină mișcare pe dealurile din jur, duș rapid, răcoritor, haine comode și ies în curte. Grătarul e deja încins, iar Radu mă așteaptă. Parcă toate gândurile dispar și rămâne doar bucuria de a petrece timp împreună. Și, pentru că e vară, ne facem și un șpriț. Ah, de când așteptam”.
La începutul vacanței, familia s-a mutat pentru aproape o lună la Șușani, luând cu ea lucrurile necesare și chiar animalele de companie. Planul inițial era ca toți să se întoarcă apoi în București, însă Adela și Radu au decis ca băieții să mai rămână la țară, unde puteau petrece timpul în aer liber.
Radu Vâlcan a rămas la Șușani împreună cu copiii, în timp ce Adela s-a întors în Capitală alături de Adrian. Băiatul a revenit cu mama sa pentru că este mai sensibil în timpul somnului și preferă, de obicei, să doarmă lângă ea.
„La începutul vacanței copiilor ne-am relocat la Șușani. Ne-am dus cu tot ce trebuie, cățel, purcel, băgăjele, n-am cărat foarte multe lucruri pentru că avem acolo cam tot ce ne trebuie. Am stat aproape o lună, la final de lună eu aveam deja treabă în București și am decis, împreună cu Radu, inițial am vrut să ne întoarcem cu toții în București, dar ne-am dat seama că este o lună în care copiii vor sta în casă și că nu are sens. Așa că Radu a rămas cu băieții, o să mai stea o vreme, iar eu m-am întors cu Adrian în București, pentru că el e mai sensibil la somn și vrea în general să doarmă cu mine”, a declarat Adela Popescu într-un videoclip publicat pe Instagram, la InstaStory.